Din pacate se aproprie mult prea (deloc) iubita scoala.
Si din fericire incepe din nou sezonul lineage in my life…..
Acestea fiind spuse, pana nu fac lvl 80 nu cred ca voi mai scrie pe aici π imi cer scuze celor ce ma citesc dar acest lucru era inevitabil, pc nou si mai bun => lineage and stuff π π
ps: this is me 
daca vr’un bloger are cont pe lineage pm me π … numele este Ruk
Povestea este a unei prietene dragi, numita Andreea. Ms scumpa >:D<
Un El si o Ea. El cu ochi atintiti pe ecranul laptopului, linistit in timp ce Ea privea in gol, apoi o priveste in ochi si la un moment dat privirile li se intalnesc, Ea,indiferenta, cheama chelnerul cerandu-i sa-i aduca un alt ceai..
Stiti ce cred eu ? Pentru El, baiatul de langa mine fata ideala este o papusa de 1.70-1.75, blonda, ochi verzi, un bust generos, picioare lungi, drepte si o privire de animatoare, pacat…daca si fi vrut sa fiu Barbie i-as fi zis mamei sa ma faca cu Ken..
Dar pentru mine? Cum arata oare baiatul perfect?
Tipul “banal” de 1.80-1.85, brunet, ochi caprui sau albastri, tipul sa fie simplul baiat stundent la muzica sau actorie, baiatul romantic
P.S: Sa aiba buzele frumoase
Stand amandoi la masa in acea cafenea plictisitoare, eu beam din ceaiul meu si asterneam pe servetel versurile care imi treceau prin minte, prefer sa traiesc momentul scriind pe un servetel, pe un lemn, pe suflet..El cu laptopul in fata preocupat mereu de problemele cotidiene…
In clipa aceea intra 2 persoane in cafenea, eu, el intoarcem capul..erau persoanele pe care le-am descris mai devreme: tipa blonda, inalta.tipul brunetel, cu buzele frumoase..Era cuplul perfect !
S-au asezat la masa de langa noi si..noi, eu si el ne uitam la ei cu o privire senina..pana cand au inceput sa se certe din motive mai mult decat stupide, si au facut tam-tam in cafenea si atunci mi-am zis: “Haina nu face pe om !Β ”
Imediat, El m-a luat de mana spunandu-mi ca prefera imperfectul meu care pentru el este perfect, ne-a curs cate o lacrima pe obraz si atunci am iesit din cafenea tinandu-ne de mana, lasand in urma si laptop-ul si servetelul cu versurile mele obosite de regrete…
Bro … mersi mult ca ai grija de mn … si ca mi-ai “daruit” melodia asta…
Aseara am iesit pe afara …
Ploua, din nou, ploua la fel ca in sufletul meu….
Dar cand ma plimbam imi era chiar bine. π
Nu stiam de ce…Dar abia dupa ce mi-am dat seama ca iti port camasa ma facea sa ma simt bine… Imi amintea de tine si totusi te tinea la distanta.
Aveam nevoie de asta.
te iubesc… e ultima oara cand iti zic…
si desi stiu ca tu nu umbli prin blogul meu, stiu ca nu te intereseaza ce scriu pe aici, sper ca intr-o zi o sa iti aduci aminte sa umbli prin lista ta de invatat pentru bac si sa imi revezi blogul… mi-ar face placere sa stii ca de azi, m-am decis sa te uit.
Pa.
Si ai plecat, iar in suflet ai lasat un gol nemarginit…
Nu te uiti la mine, nu te uiti la noi?
Nu te uiti la ceea ce aveam, Nu vezi cat de mult te iubesc.
Portiune de scapare ai avut, dar nu ai ales-o, sper ca iti place situatia de acum, gandurile pe care le ai,
Sper sa iti porti linistit singur de grija, sa fi liber si sa fi iubit,
Sa nu uiti ca ai iubit , ca ai fost iubit, si inca esti iubit.
Incerca sa te indrepti, eu voi incerca de asemeni….
Te iubesc…. dar nu ma mai vezi,
zici ca eu sunt de vina… oare nu te uiti la tot ceea ce ai facut, cum te-ai purtat?
am incercat sa ies la suprafata cu tot
Nu am reusit,
M-am inecat….
Te-am iubit…
Si am fost la plimbarica la excursie….
Si am fost si mi-am blestemat zilele la un moment dat…
Vineri seara la ora 2 noaptea am inchis ochii pentru a adormi in sfarsit dupa o zi groaznica de scoala si mai multe.
Dupa ce m-am odihnit un pic la ora 6 trezicea ptr k plecarea era la 7, dar autobuzul a venit la 7 jumate si am plecat la ora 8.
Domnu’ sofer era super de treaba. Autobuzul era plin de “gagici” cum zicea nenea sofer…. In traducere era plin de mamici cu copilasii lor plus 2 invatatoare.
Am specificat ca era excursia fratelui meu?? Daca nu aflati acum.
Si drumul a fost frumos, noi am plecat primi si am ajuns ultimi in Slanic…Nenea soferul avea o mica problema cu orientarea.
In fine acesta problema fiind rezolvata mergem in Slanic si stam in jur de 2 ore la coada. Acceptabil zic eu. Facand abstractie binenteles de caldura si de faptul ca stateam in picioare si lumea se inghesuia.
Ajungem in sfarsit in lift. Unde surpriza? Chiar mergea. ( Desi sunasem inainte la salina si la niste amici din slanic care mi-au zis ca nu merge…. (ouff…oamenii astia.. nici ei nu mai stiu ce sa minta:))
In lift Madre (mama) a avut vre-o 2 caderi. una nervoasa si una de calciu.Amn2 combinate au fost un deliciu pentru ea. Iar faptul ca sufera de claustrofobie a inceput sa faca si mai rau.
Jos a fost mirific…
etc…
iesim…
etc…
mergem la o poienita unde am mancat in natura…
etc…
ne plimbam….
etc…
ne indreptam spre Muntele Rosu. Don’soara plictisita (adica eu)Β se duce in fata si se aseara pe scaunul ghidului. Nici o obiectie din partea nimanui. Dar la un moment dat, in discutiile despre “iubi” ale doamnelor invatatoare si alergarile doamnei inspectoare si sucul natural de brad gresim drumul si o luam inainte.
Cand ne intoarcem si blocam circulatia prin serpentinele alea, si la fel si celalalt autocar.
Cand am luat-o pe drumul corect domnu’ sofer al nostru a avut mai mult curaj decat celalat si am fost pana sus de tot la poienita.
Specific ca in timp ce am urcat, eu, pe persoana fizica, recunosc ca facui 3 infarde si 2 stop-cardiace :))….
Doamnu’ sofer condea precum un nebun. dar am facut poze frumoase. Si am ajuns in celalta poienita draguta.
Si stam pe acolo vro juma de ora si ii asteptam pe ceilalti … si ii asteptam…. si asteptam… si primim un telefon ca ceilalti nu mai urca deloc … si ca pleaca acasa fara noi… ca le era lene sa urce singuri. asa ca noi mai mergem la restaurant mai facem o expeditie micuta pe munte si ne distram.
La coborare un sofer batran de autocar incerca circulatia, aproape cade in prapastie si ne speriam rau…
oricum se termina totul cu bine si ajung acasa in siguranta. Doar cu inima putin mai puternica cred ca sunt :))…
Rux 